Sine Deo

Mergeam pe un trotuar,
Prăfuit și cam gol
De pe o stradă anonimă,
Obosită și fără importanță
Cu pas mortuar.

Mi-ar fi plăcut să fi putut spune
Că meditam la nemurirea sufletului.
Că bâjbâiam după răspunsuri
La întrebări metafizice,
- perfide dar bune -

Dar adevărul fie redat
Mintea îmi era la fel de goală
Ca buzunarul din ultima zi
Înainte de mult-așteptatul salariu,
Deja dus și-amanetat.

Întins, cu capul răsucit către cer,
Zăcea pe piatra cubică un porumbel.
Il lovise probabil, în trecere,
Un șofer prea grăbit să ajungă
din urmă ziua de ieri.

I se juca vântul printre pene,
Treceau alte roți pe aproape
Și-aș fi trecut probabil mai departe,
Inutil și tot mortuar,
Îndepărtându-m-alene...

Întrebătoare, curioasă,
Neliniștită, temerară, disperată,
Singură, cuminte, încrezătoare,
Descurajată și tot nelămurită
Departe de casă,

Îi dădea încă ocol porumbița.

Regele negru

Mă recunosc învins. Mi-ai luat
Cele mai bune piese, şi prin gambit,
Mi-ai capturat regina.
Rămas-am iaraşi singur -
pe imensa tablă
Şi te simt frecându-ţi
Cu searbădă mândrie
O tâmplă mult prea albă.

Mă văd împresurat. Imi curge
pe careul negru, o lacrimă de sânge.
Şi puţin îmi pasă
Că îti apropii matul - eu sunt unic.
Au tremurat sub mine cai
Au râs nebuni
Şi turnuri de asediu
Şi-au preumblat potopul.

Mă simt îngenunchiat. Nu vreau
Să îmi aplec stindardul
Oriunde şi oricum
Dar reguli nu dictează-nvinsul...
Rămâne doar tăcerea
Printre coloane albe:
În sala curţii mele
Sunt suveran şi mort.