Labels

Total Pageviews

Monday 7 May 2007

SIMPLU MESAJ

1.

Tot ce mi-aş dori în momentul de faţă
este să simt sub picioare ultima spumă a mării înainte de iarnă,
să mă plimb pe mal ca pe hotarul dintre două lumi, eventual a mea şi a ta…
Şi să te las să te miri, dacă mai era nevoie,
de ce degetul meu poate lăsa în nisip urme
pe care apa să nu le şteargă
iar semnele tale dispar ca simple păreri avute cândva şi uitate apoi într-un ungher al minţii.
Dar mint, mai vreau şi altceva.
Aş vrea să-mi şopteşti în felul tău cum se calculează
distanţa între Pământ şi Selena, când capul meu se odihneşte pe umărul tău
iar mâna redescoperă secrete ştiute cândva, la începutul lumii,
când noi eram o singură fiinţă.
Aş vrea să mă scufund puţin câte puţin
în neantul care, nepăsător de nimeni şi de nimic, ar decide,
cu de la sine putere şi fără drept de apel,
că existenţa mea nu se mai măsoară în clipe,
ci că, iată, unitatea de măsură ce mi s-ar potrivi este Eternitatea.
Şi să aud glasul tău şoptind deasupra Neantului meu
un “La Mulţi ani” pentru împlinirea 26 de eternităţi.
Sau, de ce nu, să văd pe crucea mea de mărgean
scris că am trăit o altă viaţă ce se măsura în ani,
dar în orgoliul meu nemaivăzut, am lăsat la o parte tot ce mă făcea om
şi m-am lăsat ispitit de iluzia Nemuririi,
ca un copil neştiutor învăţat prea devreme taina primului sărut.
Uneori e atât de simplu să auzi crescând firul ierbii, ştiai?
Reţeta e simplă: se ia un fir de iarbă cu rădăcină cu tot şi se aşează în palmă,
cu grijă, ca nu cumva lacrima pierdută de tine cu prilejul ultimei despărţiri
să se scuture cumva şi să scalde alte buze…
Apoi, se şoptesc asupra sa cuvintele de iubire pe care tu ai fost prea surdă să le auzi…
În sfârşit, se mângâie cu degetul arătător micile frunze,
cu acelaşi gest cu care ţi-aş fi atins fruntea în ceasul nostru de iubire.
…A da, şi încă te mai urăsc că ai muşcat din mărul acela nefericit şi ai făcut astfel ca Divinitatea să ne despartă!

No comments: