FANTOMA

E timpul să-ţi spun noapte bună.

Te-aş fi sărutat pe creştet, însă departe de mine gândul acesta,
Poate pentru că ard buzele mele, şi ţi-ar răni fruntea…
Şi nu am atâtea lacrimi în trusa de prim-ajutor
să-ţi îngrijesc rana

Ţi-aş fi mângâiat palmele, însă departe de mine îndrăzneala aceasta
Poate pentru că-mi dogoresc degetele, şi te-ar durea…
Şi nu am atâta putere de a privi peste umăr
plecând de lângă tine

Ţi-aş fi vegheat somnul, însă departe de mine dorinţa aceasta
Poate pentru că doare zbuciumul meu şi te-ai trezi…
Şi nu am atâtea coşmaruri disponibile
să pot alunga visul tău

Ţi-aş fi alintat ochii, însă departe de mine puterea aceasta
Poate pentru că tremură vederea mea şi-ai suspina în somn
Şi nu mi-au mai rămas atâtea secunde
Să număr eternitatea…

Vezi tu, copile, uneori lucrurile sunt mai simple decât ne place nouă să credem…
Vei rămâne deci intangibila ispită a trecutei mele vieţi
Voi rămâne deci neştiuta fantomă care te bântuie în fiecare noapte
Până la capătul Drumului.