Adaggio

S-a aşternut praf pe clapele pianului,
De când degetele tale nu le-au mai atins fildeşul.
Şi-a ţesut un paianjen pânza,
Ca palele unei mori, între pedală şi încuietoarea
Capacului.
S-au ascuns printre crăpături tainicile acorduri
Ale ultimei sonate cântate la patru mâini.
Plutesc în cameră nesătui fiori ai parfumului tău
Şi parcă şi un pic din părul tău mi-atinge antebraţul.
Cuminte, mătăsos, dominator,
Avatar din avatarul trupului tău,
la fel de cuminte, mătăsos şi dominator,
Sprijinindu-se pe umărul meu.
Îmi dorm somnul de prânz ca şi cum
Mi-aş respira coşmarul de noapte.
Mi se topesc orizonturi altădată albe
în amurguri de smoală parfumată şi iluzorie.

Cât de simplu şi-a ţesut acel păianjen pânza...
Aproape ca şi noi, tânjindu-ne visele,
Aici un val lovindu-se de stânci,
Colo un apus privind din cerdac,
Atâtea sute de kilometri cu doar un gând,
Când totul între noi e doar iluzie,
Când firescul se răzvrăteşte împotriva
Blasfemiei
Reprezentată de tine şi mine, împreună...
Va fi întuneric în curând, şi tot în curând
Mă voi îmbăia în lumina ta sfântă, soarele meu.
Mi se va părea că îmi şopteşti iar "dulce prinţ",
Şi că îmi cântă, visătoare, degetele tale,
La pianul pe care nu l-am mai atins,
Din clipa în care mi-ai dezîntregit fiinţa.