NIMIC DECÂT PAŞI

În seara în care ţi-am scris să vii
Mi-ai răspuns scurt: "Plec."
Se poate să îţi fi fost mai uşor.
Se poate să fi crezut că tăcerea
Rămasă între patru pereţi şi o inimă
E mai bună decât orice altă explicaţie.
Nu am fost bun la cuvinte,
Aşa cum nu ştiu spune "rămas-bun",
Nu ştiu spune nici "Iartă", nici "Iert".
E mai bună deci tăcerea ta,
Chiar şi cea a paşilor rătăciţi
Pe undeva prin vestibulul ceasului
Care tocmai a trecut.

Aş privi mai mult poza ta,
Dacă aş şti că mi-ar vorbi,
Şi dacă nu ar zăcea, tăcută
În fundul sertarului golit
De fuga ta precipitată
Şi de furia mea rece, tardivă,
Şi mult prea anacronică.

Nu mai aud nimic.
Nimic decât paşi.